Dalida (2016)

author
Author: 
    4579 views
    Loading...

    Un film dedicat lui Dalida

    Dalida 2017

    Dalida 2017

     

    Dalida (pseudonimul lui Iolanda Cristina Gigliotti (Cairo, 17 ianuarie 1933 – Paris, 3 mai 1987) a fost o cântăreaţă şi actriţă franco-italiană ce a avut cel mai mare succes de la sfârşitul anilor ’50 până la începutul anilor ’80.

    Dar cine nu o ştie pe Dalida?

    S-au făcut câteva filme despre viaţa atât de încurcată a minunatei Dalida. Unul dintre cele mai reuşite este cel din 2005 în care Sabrina Ferilli a reuşit să redea lupta interioară în care s-a zbătut Dalida în toţi anii săi de glorie, dar, mai ales, cei de după.
    Şi-a luat viaţa pe 3 mai 1987 cu o supradoză de barbiturice din cauza depresiei profunde, la 20 de ani de la prima sa tentativă ce a avut loc la o lună după moartea cântăreţului Luigi Tenco despre care presa vremii susţine că a avut o legătură sentimentală ce nu a fost vreodată confirmată.

    Dalida a reuşit să vândă peste 170 de milioane de discuri în toată lumea.

    Dalida s-a născut la Choubrah (la porţile oraşului Cairo) într-o mare comunitate italiană, din părinţi calabrezi,  originari din Serrastretta,  provincia di Catanzaro.  A avut doi fraţi, Orlando e Bruno, iar tatăl, Pietro, a fost prim violonist la Opera din Cairo.

    A fost afectată de strabism din cauza căruia s-a supus mai multor operaţii chirurgicale. La 17 ani a câştigat concursul de frumuseţe Miss Ondine şi, apoi, Miss Egipt, premiu ce i-a deschis porţile lumii cinematografiei.

    Pentru a se afirma în lumea spectacolului, Iolanda Gigliotti a decis să plece din Egipt şi să-şi încerce norocul ca actriţă în Europa. La sfârşitul lui 1954 s-a mutat la Paris unde a luat cu chirie un apartament în Rue Ponthieu, lângă Champs Elysées. Câteva luni de zile, hrana sa zilnică ajunsese 3 felii de pâine uscată din cauza lipsei banilor. Apoi, norocul i-a surâs.

    În 1956, inspirându-se din filmul Samson şi Dalila 1949, a adoptat numele de artă Dalila, nume ce a fost schimbat  ulterior în Dalida la sugestia scriitorului Albert Machard; „d ca Dumnezeu Tatăl”, spunea el. Astfel, a înregistrat primul să disc cu Madona, versiunea franceză pentru Barco negro al lui Amalia Rodrigues, după care a urmat Bambino (traducerea cântecului napoletan Guaglione), cântec ce-a avut un imens succes în Franţa pentru 39 de săptămâni la rând în 1957, succes atât de mare încât Dalida a fost supranumită mademoiselle Bambino. Cu Bambino Dalida a câştigat primul său disc de aur.

    Distribuţie şi personaje

    Sveva Alviti, Riccardo Scamarcio, Jean-Paul Rouve

    Subiecte similare

    filme biografice, filme 2016

    Trailer

    Biografic, Dramă, filme 2016 dalidadalida biografiedalida film 2016dalida film 2017iolanda gigliottiviata lui dalida
    Loading...

    Related Post

    Permalink to Misterul lui Donald C (2018)
    Misterul lui Donald C (2018)
    Misterul lui Donald C (2018) Online subtitrat în curând
    Permalink to The Outsider (2018)
    The Outsider (2018)
     The Outsider (2018) online subtitrat, film HD the outsider
    Permalink to Bomb City (2017)
    Bomb City (2017)
    Bomb City (2017) Online Subtitrat În iarna lui 1997, 
    Permalink to The Shape of Water (2017)
    The Shape of Water (2017)
    The Shape of Water (2017) online subtitrat vezi online

    Leave a reply